Istoria rasei
Originea africana a Caniche-ului pare surpinzatoare datorita abundentei parului si trecutului sau de vanator acvatic. In schimb originea africana a verisorilor sai nu este surprinzatoare. Acestia sunt Cao de Agua Portugaise sau Barbetul, caine clasificat de FCI ca apartinand grupei a VIII-a, prezent si in zilele noastre in Franta, dar pe cale de disparitie, cu un toaletaj leonin foarte rustic. Celalalt verisor este Perro de Agua Espagniol, mult mai putin cunoscut datorita faptului ca nu este recunoscut oficial decat in tara sa de origine, Spania. Perro de Agua Espagniol are talia un pic mai mica decat "omologul" sau portughez, iar parul (sunt acceptate toate culorile) este abundent, ondulat si lung. Nu se toaleteaza, dar i se amputeaza coada. Este cunoscut de multa vreme in Andaluzia, ultimul bastion al maurilor, unde este utilizat cu mult succes drept caine de turma si insotitor al pescarilor. In anul 701 d.Hr. Barbetul a fost adus in Europa in timpul invaziei triburilor arabe din nordul Africii. Prin imperecherea cu rasele autohtone iberice s-a format o rasa noua, rezultand stramosul actualului Caniche. De aici par sa rezulte aptitudinile acvatice si de aportor de pasari, in special de rate. De aici deriva si numele sau, de la cuvantul "caniche" (boboc de rata), iar toaletajul a fost practicat pentru a-l face mai eficient la vanatul in apa si pe terenuri mlastinoase. In 1936 a fost pus la punct primul standard de catre crescatoarea de Caniche cu par snuruit, franceza Jaricourd Galignami, care a devenit presedinta Clubului de Caniche din Franta, fondat in 1946. Pana in zilele noastre, standardul a suferit multiple modificari. in anul 1955, crescatorii englezi si americani, in cautarea unor varietati cat mai mici, au reusit sa obtina varietatea Toy, cu talia sub 27,5 cm in Marea Britanie si sub 25 cm in SUA. Aceasta varietate n-a fost acceptata si omologata in Europa Centrala decat in anul 1985, dupa ce s-au obtinut exemplare omogene si de calitate.
Profilul rasei
Din secolul al XVII-lea Caniche-ul este utilizat tot mai putin drept caine de vanatoare si isi face intrarea in cele mai renumite saloane franceze, devenind cainele de companie al celor mai frumoase femei de la curtea regelui Frantei, fiind denumit si "Chien de dame". In timpul lui Ludovic al XIV-lea apare moda toaletarii sofisticate a Caniche-ului. Caracterul jucaus, docil, dar mai ales inteligenta sa, l-au facut foarte cautat si utilizat de saltimbanci si astfel, Caniche-ul a devenit cunoscut in toata Europa. Tot in aceasta perioada, Caniche-ul a inlocuit complet Bichonii si micutii Epagneuli din rolul lor de caini de companie datorita unor selectii riguroase in urma carora s-au obtinut talii mai mici. In perioada Imperiului francez succesul Caniche-ului a fost urias, insusi Napoleon Bonaparte recunoscand atasamentul si prietenia fata de acest caine. In timpul celui de-al doilea Imperiu, Caniche-ul a fost cainele de companie cel mai raspandit, cautat de toata burghezia. In aceasta perioada au aparut si primele saloane de toaletaj pentru Caniche, la Paris , unde se realizau cele mai diverse si exotice tunsori. Caniche-ul este un caine jucaus, prietenos, supus, extrem de dulce cu persoanele apropiate, un mic "diavol" in prezenta copiilor, sportiv, adaptat foarte bine in orice imprejurare deoarece ramane in vecinatatea stapanului sau. Eleganta, armonia, distinctia, frumusetea, iata cateva dintre calitatile ce fac din Caniche "un irezistibil"! Putine rase se pot lauda cu proportii atat de echilibrate. Fie ei uriasi, mijlocii, pitici sau toy, caniche-ii sunt caini "adevarati". Robustetea si anduranta caniche-ului fac din el un demn reprezentant al familiei sale, el nefiind cu nimic mai prejos decat oricare dintre rudele sale patrupede si latratoare. Atator calitati, el mai adauga una: o excelenta memorie ce-l face capabil de a lua singur initiative si a trage invataminte din experientele traite. Caniche-ul este capabil de trairi pe care si le exprima cu mare usurinta: placere, bucurie, nerabdare, gelozie, durere, teama sau tristete. Fiind, la origini, un caine de vanatoare, inteligenta sa iesita din comun si devotamentul sau nelimitat fata de stapan il fac un excelent caine de turma, conducator de orbi sau un entuziasmant actor de circ. Aptitudinile sale fizice il recomanda ca un foarte potrivit competitor in probele de agility. In functie de talia sa, el este extrem de util pe langa casa omului, capacitatile sale acoperind rolul unui infailibil "sistem de alarmare" sau, in cazul uriasilor, chiar pe cel de redutabil "bodyguard". in ceea ce priveste cariera sa de "vedeta" a ringurilor expozitiilor de frumusete, este aproape inutil sa spun in ce masura toate aceste calitati fac din caniche un "senator de drept" la podium! Exemplul cel mai recent este chiar marele invingator la prestigioasa expozitie americana Westminster , caniche-ul pitic negru, care a castigat titlul suprem de Best In Show! Calitatile cu totul exceptionale ale acestei rase au determinat dispute privind originea sa si, in consecinta, nu putini au fost aceia ce si-au revendicat paternitatea caniche-ului. Nu in ultimul rand Caniche-ul urias care a castigat prestigiosul Crafts din Anglia, si mondialele de la Amsterdam din 2002.